miercuri, 29 decembrie 2010

What I loved in 2010...

"Amount of words"                                         
Friends                                                 
Fun                                                      
Learning Cyrillic Alphabet                              
"Bury it"                                                         
Face my dad, swearing him&Co.          
9 Guys                                                          
The Summer                                                 
"BB-efil"                                                                                     
Love                                                              
Whiskey Bar                                                  
Secondhand Serenade-Your Call                   
"Vise în Iarbă"                                               
Facebook                                                     
Train                                                             
Money                                                          
My hair                                                        
"It makes no sense all"                                  
Black Pens                                                 
Camps
Grills                                                            
Jokes                                                          
Cafes
Coca-Cola                                                           
Pineapple                                                     
Raccoons
Family
Râmnicu Vâlcea                                           
Partys                                                          
Shopping                                                     
Yahoo ! Messenger                                     
My Phone                                                   
School&Co.                                        
Buying Books                                             
My Maid                                                    
Hair Straightener                                         
Full Metal Panic
Movies                                                      
The green color
Guitar
Cosmote
Free-time
A lot of girls
"Life with Louie"
Symbolicist Romanian Poerty
"Forest of the Hanged"
"Adam and Eve"
"Fervor"
"Both"
"Childhood Lane"
"In Medeleni" trilogy
"Novel of the Nearsighted Adolescent"
"With the Gypsy Girls"
Ionel Teodoreanu
Mircea Eliade
Liviu Rebreanu
George Bacovia
Dumitru Iacobescu
Stephenie Meyer
& Others
Undisclosed Desires
Rain
Dreams
1 Special Photo
More Photos
Games
Vid's
Friendship
Honesty
Happiness
Beauty
Ecstasy
Ancillary
Mistery
Sharing Secrets
Telling Stories
New Year's Eve
Memories...

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Paradoxul Mincinoşilor - Epimenide

Epimenide - poet şi filozof grec. Acestuia i se atribuie următoarea afirmaţie din care s-a format celebrul paradox al mincinosului:

Epimenide, Cretanul, spune că toţi cretanii sunt mincinoşi.
Dar Epimenide este cretan.
Deci Epimenide este mincinos.
La care Epimenide ar putea raspunde:
De ce mă faceţi mincinos?
Eu mint, dar nu e adevărat că mint.
Ce vă spun eu este o adevărată minciună sau o minciună adevarată?
Daca vă spun că mint, acest lucru este un adevar sau este o minciună?
La această întrebare sunt posibile două răspunsuri:
1. minte - dacă minte, atunci este fals că minte când spune că minte deci nu minte.
2. nu minte - dacă nu minte, când spune că minte, atunci minte.

            "Paradoxul mincinosului a rămas până astazi de nedezlegat, oricâte încercări s-au făcut de la Aristotel până la B. Russell. Acest paradox şi încă vreo câteva altele de acelaşi gen, arată într-un mod izbitor cât de adâncă este confuzia pe care o produce minciuna sau o vicioasă întrebuinţare a gândirii şi a limbajului. Aristotel (De Sophisticis Elenchis, 25; Etica nicomahica, VII, 3; Metafizică IV, 4-5) vede în acest paradox o poziţie sofistică după care totul este adevărat sau totul este fals, iar mincinosul intra în contradicţie cu sine însusi de îndată ce a enunţat poziţia luată. Mincinosul care pretinde că minciuna e adevarată, şi că adevărul e minciună afirmă că totul e sau adevăr sau minciună, făra putinţă de a distinge. Şi Aristotel observă că "acela care afirmă că totul e adevăr dă putere de adevăr si afirmaţiei contrare, de unde reiese că şi afirmaţia sa este neadevărată. Caci afirmaţia contrară nu admite că a sa ar fi adevărată. Iar cel care admite că totul este fals declară că şi afirmaţia sa este falsă" (Metafizică IV, 8), încât după Aristotel, asemenea afirmaţii sunt nule, pentru ca se distrug una pe alta. Mincinosul isi distruge singur afirmatiile.
           Logica matematică modernă a reluat paradoxul mincinosului şi consideră că l-ar fi rezolvat. B. Russell insistă amănunţit asupra paradoxului lui "Epimenide, cretanul care a afirmat că toţi cretanii sunt mincinoşi, şi a întrebat dacă spunând aceasta, a minţit sau nu. Acest paradox apare în forma cea mai simpla atunci cand cineva afirmă : "Eu mint". Daca el minte, este o minciună că el minte, şi în consecinţă el spune adevărul; dar dacă el spune adevarul, el minte, căci face ceea ce spune. Astfel, contradicţia este ineluctabilă. Contradicţia este mentionată de Sfântul Pavel care nu acordă însă nici un interes aspectelor logice ale contradicţiei, el urmărind numai să demonstreze faptul ca păgânii sunt spurcaţi". B. Russell găseşte că pentru rezolvarea paradoxului este necesară o anume ordine de propoziţii generale, propoziţii de ordinul 1, de ordinul 2, care se referă la anumite totalităti, cu un caracter tehnic de strictă specialitate matematică."       
                                                       Pr. Prof. Sebastina Chilea                                                                                          

Şi totuşi, oricât am încerca să înţelegem paradoxul mincinoşilor, într-un mod logic moral, devenim ilogici matematic si invers. Insolubilitate. În definitv, ne supunem metafizicii necesitând logica; logica, un ansamblu de principi şi crezuri create pentru ea şi de ea. Contradictie.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Poveşti vechi în haine noi

         Scăpat din pumnul priveliştilor mute, amurgul se risipea fără de mister şi de solemnitate în tăcerea scrisă cu ţigarete pe jumătate fumate. Rezemată de stâlpul somnoros, surd la orice mişcare, urmărea valurile de sânge cum îi năvăleau în obraji. Zadarnic luptase împotriva gândurilor apăsătoare. Zadarnic băuse.
         'Eu, să o iubesc pe ea...o ea ca şi mine!'
         Precum o lampă ce filează o singură clipă numai într-o odaie albă, minciunile şi făţărnicia ei, îi mânjiseră tot sufletul, toate amintirile, toate bucuriile, lăsând înapoia lor urme de funingine. Clipele de tandreţe se prefăceau în lupte, evitând trânta erotica: un dans cu paşi violenţi, aritmici pe sunet de vioară. Ritmul lasciv al trupurilor alăturate, iscoditoare, duce mereu la curba erotică . Pe când o luptă, oricât de strans ar fi legate corpurile tinere, este până la sfarşit o bătălie, mai crudă, mai sinceră.
         Sufletul proaspăt creionat cu cenuşă plângea în hohote.
         'De ce o iubesc?'
         Ar fi vrut să o urască ! Da! O ura cu întreaga indignare a tot ucis de ea. O ura fiindcă minţea. O ura fiindcă era frumoasă, adorabilă, cu aerul ei de copil exaltat de fluturi şi zăpăcit de soare, şi trupul ei graţios, îngrozitor de feminin... Trupul ei alb, dur şi dulce, cu sânii, pulpele şi şoldurile ei atât de divers rotunjite... O ura pentru că nu putea să o urască... şi cum ar fi putut când avea încă aceleaşi mâini care o dezmierdaseră şi aceeaşi inimă umedă de amintirea sărutărilor ei...
        Tăcere...Tăcere...Tăcere...
Mai avea cateva ore din noapte...Nu ! Avea mai curând siguranţa eşecului. Lipsa de egalitate a energiei, absentele ei prelungite provocau somnolenţă, lene, dorinţă de lenevire; fum de ţigară, lipsă de voinţă. În fond, nu o mai interesa nimic...
Şi continuă să îşi dilate plămânii cu jumătăţi de otravă...

miercuri, 1 decembrie 2010

Decembre

"I could spend my life in this sweet surrender
I could stay lost in this moment forever..."

          Plouă. Eşti gri. Vocea-ţi disecă ultimele gânduri iar ochii privesc apatic. Îmi chinui auzul cu vorbe de plumb, nesatisfăcut de ploaia ce-mi captează atenţia. Tuşeşti. O adiere slabă de nicotină se pierde în răceala aerului. Inhalez durere, în timp ce tu mă laşi pierdută în braţele tale. Păşeşti în absenţă. Mă cauţi când sunt de fapt a ta. Te simt, te-ating, te gust...plăcere. Momente de slăbiciune îmi invadează trupul...Amor de decembre.
[...] Si plouă.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Brumar

Cu palmele aspre iţi sarutam ochii
Şi nu vroiam.
Plângeam cu vântul,
în toamnă citeam
moarte.
Tu, cântec veşnic trist şi blond de ploaie,
inexpresiv,
Îţi las aminitrea înecata-n păcat,
să-mi curgă verde 
pe-obrazul tăiat
de lacrimi uscate.

joi, 18 noiembrie 2010

World, hold on !

           Paşii marcau indiferenţi pământul fără vlagă iar noaptea atârna greoi în îmbrăţişarea plumbului. Ochii îi priveau searbăd, anost. Învăţase să-şi ascundă toate zbuciumurile sub o mască de surâs exuberant pe care o purta ostentativ. Ceaţa înconjura domol conştiinţa iar raţiunea se pierdea într-o baie de întuneric. Pleoapele se zbăteau leneş pe ochii verzi. Viaţa se derula într-un haos greu de desluşit , cu o rapiditate bolnăvicioasă. Întrebările răsăreau compacte, inevitabil, fără răspuns. Silabele apăreau dureros, încât păreau un oftat înăbuşit. "Opreşte-te, ascultă, simte...Şi mâine va fi la fel, opreşte-te." Dar continuau să meargă. Cu aceeaşi iuţeală, se cufundau în absenţă. Cu o paloare albă, muşchii feţei i se crispară. Paşii se stinseră, mişcarea încetă ca într-o păpuşă cu mecanismul stricat. Avea o arsură de ger în toate încheieturile. Se intunecă. Un morman negru ca o haină de doliu îi acoperi ochii atât de violent, încât o zgudui. Lumea dispăru, ca retezată cu briciul. Singurătatea era cenuşie şi apăsătoare. Formele materiei se topiră în golul nemărginirii, spatiul însuşi se stinse în conştiinţă. Doar cerul se învârtea sub ochii ei ca o chemare neobosită care îndurerează singurătatea. [...] Apoi aşteptarea se subţiă şi timpul parcă începu iar să curgă în linie dreaptă. Silabele răsăreau dureros, încât păreau un oftat înăbuşit. "Opreşte-te, ascultă, simte...Si mâine va fi la fel, opreşte-te". Dar continuau să meargă....

duminică, 7 noiembrie 2010

Prietenia? O glumă proastă !

           Praful învăluia cu a lui durere frunzele căzute pe asfaltul murdar, iar eu citeam moartea în ochii toamnei. O fâlfâire plăpândă în aerul rece îmi respirau ochii, iar prezentul trecut se zbuciuma în tulburarea viitorului transparent. Gândurile se întrebau dacă mai au loc în mintea-mi, iar întrebările mă frământau pe banca de lemn ca într-un scaun de tortură.
[...] şi îmi înşela privirea un fluture...Era noiembrie. Ajunsesem să dezvolt singură întregi teori, explicându-mi cum proastele obiceiuri îmi afectează simţurile, în timp ce drama insectei fusese lichidată în câteva momente. Din fundul străzii se stârnise un vârtej de vânt. Trecu nebuneşte printre ramurile copacilor, revărsându-le frunzele peste capul meu, risipindu-mi şuviţele de păr, şi se pierdu prin uşile blocurilor, cutremurând tăcerea şi înfiorând pustietatea încăperilor. În mâinile îngheţate strângeam nimicul, şi-mi părea durere.
           Conştiinţa singurătaţii râvnea existenţa pură. Golul încă era nemărginit şi sufletul nu-şi găsea calea desăvârşirii. Rătăcii un răstimp parcă şi-ar fi încercat zborul spre o altă lume. Gândurile parcă se reînchegau pe cât rămânea în urma stigmatului vieţii materiale. Încet-încet, sufletul îşi recăpăta limpezimea.
[..] îmi simţeam carnea înfierbântată parcă rupându-se pe sub piele încercând să evadeze. Cu o mişcare necontrolată, m-am ridicat ca şi când m-aş fi trezit dintr-un somn fără vise. Banca de lemn suspină uşurată de povară.

P.S. Just remember, I gave a fuck when no one else cared !

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Sweet little words, made for silence not talk.

           [...] răsunetul paşilor lui era ca o bătaie de inimă a zidurilor uscaţi. Amintiri atât de vechi, încât şi în suflet imaginea lor era acoperită cu surul tremur al aţelor de păianjen. Ochii verzi, mari, cu lumini de taină, se înmuiară într-un val de lacrimi. Glasul i se topi în întunericul camerei ca o şoaptă de iubire. În mintea lui gândurile se zbăteau neputincioase, nimicindu-se unele pe altele într-un ritm haotic. În suflet însă, durerea se risipi în îmbrăţişarea albă a dragostei. Cuvintele năvăliră afară.
           Glasul lui răspândea în atmosfera caldă, o tulburare ca un parfum greu. Ea se silea să o împrăştie, schimbând necontenit subiectul şi tonul convorbirii, iritată că nu reuşeşte şi că trebuie să inspire o ameţeală pe care el o întreţine inconştient. Se ridică grăbită, privirea lui parcă îi atinse o rană deschisă. Mintea îi era înceţoşată de o confuzie obositoare, semne de întrebare fără răspuns, şi toate se roteau în jurul lui. Porni rigidă. Se opri. Cu o mişcare ţeapănă, ca într-un somn hipnotic, aprinse o ţigare. Silabele răsăreau în efortul vorbelor reliefate dureros, cum e trupul slăbit de boală. Apusul zâmbea agonizant prin ferestre. Prin buzele uşor dogorite de sărutarea cu nicotină, mărturisi, cu o calmitate agasantă. Era deja tarziu. Urmă o tăcere deasă , înţepată doar de tic-tacul ceasului. În ochii lui se chinuia o pâlpâire stinsă.
           Ridică mândră capul, apropiindu-şi puţin ploapele grele ca nişte capace de plumb, şi zâmbi prin pulberea de fum cernută în întuneric. Apoi întoarse spatele şi se îndreptă spre uşă. Silueta ei se mai profilă o clipă în deschizătura neagră.
           Lumina gălbuie îi stăruia în ochi, tot mai slabă, mai tulbure. Gândurile i se înşirară ca într-un cerc unde nimic în afară de ea nu mai putea pătrunde. Remuşcări şi păreri de rău încadrau toate frânturile de amintiri, şoptindu-i numele.O oboseală mare îi îngreuna tot corpul. Gândurile i se încurcau iar, din ce în ce mai palide. Simţi cum i se subţia conştiinţa până ce se pierdu în uşurarea agoniei apusului...

marți, 13 iulie 2010

Ploaie în luna lui Marte - Nichita Stănescu

[100 days have made me older
Since the last time that I saw your pretty eyes...]

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te ploua pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zbourul, cu pene.
Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?...ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

luni, 21 iunie 2010

Memories that fade like photographs

           Porniră singure, în lini frânte, ameţitor, să adune amintirile răzleţe...
"Mişcările sângelui erau vânt pe buzele ei. Mână în mână, răspândeau veselia mirată a unei fetiţe când scoate dintr-un pod cu vechituri, jucăriile unui copil mort. Privind numai, presimţeai fumul de ţigară care domnea la pervazul ferestrei, ca o ceaţă a insomniilor lungi. Îmbătaţi de sărutări lungi, noaptea se risipea precum ploaia caldă de vară. Mirosul copacilor înfloriţi le dădea o moleşală dulce ca o sinucidere în apa caldă, prin tăierea venelor. Atingerile deveneau din ce în ce mai violente, fizionomia feţelor schimbându-se radical, ascunzând surâsuri învăluite în mister. Scârţâitul uşilor şi al podelei şubrede înlocuia pianul din salonul principal, schimbare ce nu a fost sesizată în nici un fel.
Pe bărbia lui se scurgea puţin sânge din buza inferioară, contrastându-se cu ochii lui verzi. Lumina lunii dădea roşului o intensitate ce îţi făcea inima să pulseze mai tare lichidul colorat în vene. Calmul era tulburat de răsuflări reci ce le făceau ochii să tremure. Incolorul se scurgea pe obrajii lor, într-un ritm domol."
           Amintirea îi umplu inima de o fericire dureros de mare. Bucuria era atât de vie în sufletul lui încât se temea să nu-l înece. Un fir înroşit îi străpunse creierul şi arse amintirile dimprejur, lăsând în urmă un gol cenuşiu. Cuprinse în braţe singurătatea ce-i turna fiori de groază în suflet. O lumină moale îi ustura ochii mari, verzi, cu o lucire stranie şi un contur roşu, parcă înecaţi în sânge. Amurgul cernea peste el pulbere de întuneric. Între pleoapele strânse îmbrătişa toată fiinţa ei. Inima lui plângea ca o rană proaspătă, iar în cap i se chinuiau frânturi de gânduri. Se prăbuşi cu faţa la pământ. Izbind podeaua, faţa de ceară mai smulse o străfulgerare de durere, apoi gândurile s-au stins neisprăvite.

luni, 1 martie 2010

Call me sick kid !

           Ce sunt eu? De unde vrei să o mai ştiu şi pe asta? Dacă aş şti...viaţa ar fi prea simplă ca să o mai trăiesc. Acum mă cunosc iar peste câteva momente mă dau peste cap încât nu mai pot ţine pasul cu mine însămi...E ca un teatru unde actorul e nevoit să joace mai multe roluri. E altcineva? Nu, sunt doar eu. Ce sunt eu? O persoană care evită răspunsurile! Vezi ce simplu e? Asta sunt eu o alternanţă între tristeţe, veselie, ură, iubire, plictiseală, nervi şi...somn! Cam asa gândesc. Deja crezi că mă citeşti precum o carte deschisă? Ce gândesc eu? Cred că ajung prea departe cu gândul iar tu nu mă poţi ajunge încă.... Zâmbesc, mă vezi? Nu evident, nu ai ochi pentru aşa ceva. Acum tu ce eşti? Spune-mi de "tu" ca să poţi afla de "eu"...adica de "noi". Nu vorbesc de iubire. Nu o poţi simţi, încă. Dacă simţeai, tăceai şi iubeai. Dar vorbeşti. Îţi dau o şansă. Taci în timp ce eu îţi ofer surâsuri. Le omori dar nu contează. Mai am destule. Taci. Eu adorm. O să te iubesc azi...Mă iubeşti mâine...?