O postare oarecare

Intr-o oarecare zi, cu un oarecare grup de oameni, tu preferi sa le zici prieteni... intr-un oarecare bar ai uitat cine erai.

Orasul zace-n transparenta cu blocurile lui de ciment si indivizii ce-mbraca strazile intr-o ceata cenusie, in timp ce tu te pierzi prin peisaje vesnic marcate de fumul plamanilor tociti. Stai intre patru pereti, dar alergi pe orizonturi si boabe de cafea, nasti vise fara nume si el se-ofera sa te-ajute. Cine e el?

Se sparg difuzoare si se dilata retine, o usa se mai tranteste-n pragul vietii tale si-apare-o ea care-ti cere o vorba buna si-o tigare. E doar in trecere iti spui, la fel ca multi altii, dar nu-i nimic, tu ai tot timpul un loc pastrat pentru fiecare dintre ei si ele, care pleaca si revin dar raman mereu in sufletul tau.

Mese pline, scaune goale, oameni vechi si noi, oameni cu certitudinea fericirii de ieri, a monotoniei de azi si a dezinteresului fata de cele ce urmeaza. O muzica lenta irita conversatii aprinse, pumni in perete, vorbe scuipate de dupa usile inchise, si o necunoscuta ce pare sa stie. Ce stie ea? Nimic, sunt doar doi ochi straini ce te-au vazut si au simtit nevoia sa ii vezi si tu. Oare o sa ii tii minte?

Se-arunca in nestire cuvinte grele si planuri de viitor, vorbe care iti zic de momente din copilarie si intimitatii din anii tai trecuti, si se mai scurg pe gat alte zeci de cafele.

Intr-o oarecare zi, intr-un oarecare bar, un oarecare grup de oameni, eu prefer sa le zic prieteni, mi-au spus cine eram. Cine sunt.

Suflet bolnav

Flămând te priveşte
şi-n gânduri roşii-i apari
Te-atinge haotic, vioara suspina.
Te rupe de carnea-ţi plăpândă, în vis
se onduleaza pe tine,pamant
privirea c-o cârpă ţi-o şterge
Îţi extirpă auzul din rădăcini
şi-ţi cântă-n delir sonate.
Îţi leagă conştiinţa,
un singur nod scurt
în orele urmatoare,
dispare lumina
Te foloseşte, bucată de lut
Cu gandul.

Nostalgie.

Şi iţi promit un ultim dans...
Timp, cu ochii roşii şi părul răvăşit de noapte, iţi culci odraselele pe gene adâncite-n seară.
Dar iţi mai aminteşti de ieri, zburam cu aripi de condor, spre basme, prinţi si flori de lut,
Iar azi se crapă mai de ziua, tu neîncetat mă plimbi prin răsărituri, dar plouă.
Şi plouă mersul conturat de vise, în timp ce desenezi în fugă
Pe fruntea-mi palidă de gânduri, formele anilor, şi flori de lut...
Parfum de verde în declin, din primavara atâtor flori, respir sub ploapele închise.
Clavicul negru de pian-n-acord c-o coardă de vioară îmi plâng durerile profane
Rănite degete nervoase se ţin la pas cu râsuri zgomotoase.
Şi ţi-am făgăduit un ultim dans, cu geamăt ars de suflet chinuit
O, dans promis pierdut prin rânduri, iubite timp cu părul răvăşit, te-ai scurs
Prin nopti pierdute-n albul zilelor de vara...

Ingrop inca un mort iubit

              Ploua dulce, rascolind miros de pamant negru. Indivizi anonimi imi cercetau pasul rupt de asfalt, cu ochi grabiti si trupurile lor zvelte. Zumzetul aglomeratiei, oamenii zgomotosi si miscarile lor dezordonate palmuiau linistea de odinioara, desfiintand-o cu repeziciune.Viata trecea mereu pe aleile luate la pas. Sub cerul anemic, orasul indoliat dansa pe ritmuri mate, prim fumuri si cenusa iubirilor apuse in zile de demult.
''Azi nu ma mai intorc acasa.'', sopteam alert prin buzele aprinse de sarutari fierbinti de nicotina. Vedeam cum te apropii, in cerul cu dungi pale, stinse. M-ai luat usor de mana, cu gesturi mute, trezind in mine intreaga lume adormita. Si-mi aduceai a cliseu blond al anilor '50. Tigarete lungi, buze puternic rujate; degete strans legate, palme-mpletite si miscarile-mi bolnave si incete.
             Crepuscul de visari, spart de necunoscutii trecatori ai vietii mele. Aveam ochii grei si putrezi de vicii si sperante. Dar ochii mei erau numai ai tai! Stiai, si totusi zambeai, descretindu-mi fruntea-nvinetita, pe umarul tau.
Cateodata insa, parea ca nu dai doi bani pe noi. Pe mine, pe el... Cateodata, lasai capul usor pe spate si-mi ziceam ca zbori spre alte zari. Iti placea sa-i uiti pe toti, respirand linistita din adancul pieptului. Te-ascultam cu trupu-mi bolnavicios si sufletul murdar, plin de pacate. Te-ascultam mereu, dar oare tu m-ai auzit vreodata? Iti spuneam atatea si totusi, nu ti-am zis nimic niciodata. Cascam gura larg, lasand sa tipe tacerea, in timp ce-mi prindeam tamplele-n palme, incet si fara sunet. Ma rezemam de pereti reci, tatuati cu ganduri straine, privindu-te cu vidul ochilor. Lasam sa treaca asa minute, ore, zile...
[...] Azi, aleile sunt goale. Pot sa treaca oamenii cu viata lor de toate zilele.

Traind absent

E-n moarte sigura cu noaptea-n camera de zi... Coniac, cafea, tigari, foi cusute-n poezi. Nu e culoare, decupeaza tineretea din reviste si ziare, coase visele de mobila si covoare. Suna o sonerie, telefoane, muzica e prea tare; o da incet si scrie:
Ea are 16 ani si n-are stare, isi stinge lumea intr-o noapte cu o boaba si-o tigare, bea tarie pana plange, calca pe cruce si se culca, bea cafea si baga munca pana-adorm oasele... Inchide ranile cu fum, ineaca ingerul cu scrum, toarna alcool, isi coase buzele cu alte buze, isi cere scuze, si te-asteapta sa adormi... Si nu e patul pat daca nu-s doua perne sifonate, si nu e somnul somn daca nu o prinde ziua-n alta parte; un semn inchis ca intr-o carte...
Asculta pulsul altcuiva, inchide ochii si respira, simte lumina tot mai slaba, setea obscura, lumea-njura si se pierde in temperatura. Ridica inima din piept si se priveste in ea, mai stinge niste cancer, mai soarbe o cafea, trosneste niste degete, deschide un ziar si iti citeste horoscopul iar si iar, cand simte ca nu-si minte destul timpul...
Deschide tipla, fierbe praful, naste linistea dinaintea furtunii, tremura tare...ca fantezia fara tunete e ca o lume fara sunete si semafoare. Deschide toate usile, face curent in sine; farduri, masti si pastile, marfa, droguri si monstrii de bucatarie...

E-n moarte sigura cu noaptea-n camera de zi... Coniac, cafea, tigari, foi cusute-n poezi. Nu e culoare, decupeaza tineretea din reviste si ziare, coase visele de mobila si covoare. Suna o sonerie, telefoane, muzica e prea tare; o da incet si scrie:
Sevraj.

                                                                                                              Steleverzi

De mana cu vara

Timpul vine din viitor...
Treceti ochii grabiti prin randuri de ganduri amare, scrise de-o vara cu flori in numere pare; ganduri pierdute-n prosoape, uitate-n nisip.
Arunca-ti visele departe, in toamna zdrentuita de culori, frunze si-alei murdare. In vieti aflate-n putrefactie.
Treci prin tentatii, leaga relatii scurte cu chipuri vesnic pierdute-n bai de soare si de fum, placeri ascunse-n bautura; ce dragi imi sunt cei anonimi.
Talpi arse si cojite, se plimba lent pe pictori de cuvinte, cu negru cearcane sub ochii lenesi aruncati pe schite vagi a o mie si una de probleme.
Si-am inceput alert, ti-am spus prea multe ca mai incolo sa le uiti, dar nu-i nimic, nu-ti cere scuze.
''Eu nu ma supar niciodata.''
Sfarsit de vara-a numerelor pare, cand timpul vine din viitor, trece in urma, cade usor si o acopera cu flori, caci mortii mor si ei mereu.

Un cer violet, departe, cuvinte scuipate intr-o dimineata aspra de septembrie...

This clock never seemed so alive

Am vazut mai demult pe un blog o idee interesanta. Sa scriu o scrisoare pentru eu ( nu imi place cum suna "mine" ) din viitor. Pentru cea care voi fi peste 10 ani.

Draga draguta suspecta din viitor a.k.a eu, 

Astern cuvinte care sa-mi poarte varsta in timp si sa imi dea un motiv sa nu imi sterg blogul. Probabil ca o sa razi in timp ce vei citi asta, pentru ca nici chiar eu nu ma pot abtine sa nu o fac. Ca tot a venit vorba, cum mai este rasul tau? Inocent, colorat, vesel? L-ai pastrat asa timp de 10 ani? Ei bine, sper ca da. Dar viata ta?...asta daca ai una. Ai dat la medicina, la drept sau te-ai bazat pe business-ul batranilor? In orice caz, sper ca o duci bine cu banii. Tot mai sunt mica ta obsesie? Ai invatat sa te descurci si sa nu iti iei tepe, da? Ma bucur daca e asa. La loto ai castigat? Mai bine zis, ai jucat vreodata? Sper ca nu, pentru ca esti constienta ca nu esti o persoana prea norocoasa. Pitic mai esti? Un pitic dubios, daca da. 

Ai un apartament mare in Valcea sau te-ai reorientat spre Bucuresti? Poate ai parasit tara pentru ceva mai bun...nu stiu. Asta daca nu a venit sfarsitu' lumii si s-au dus dracu' toti. Ei da, asta ar fi tragedie. By the way, cum scrie acum in buletin? Plesanu sau Petrova? Daca e a doua varianta, inseamna ca l-ai mituit pe tipul care a aprobat  schimbarea. Si chiar si asa, e bine, te descurci. Peste probleme ai trecut? Familia cum e? Daca traiesc, e bine. Ma bucur. S-a casatorit cineva inaintea ta? Si daca da, sper ca a fost o alegere buna. La reuniunea de 10 ani la Take ai fost? Oh, sper ca da ca sti bine ca la banchetul din a 8 a nu am mers. Sper ca ai tinut cateva prietenii. Esti singura sau cu un brunet cu ochii verzi? Eh, tu sti mai bine, nu ma mai adancesc. Te-as mai intreba cate ceva, dar e tarziu si maine am examen. Sper sa fie ok.

Numai bine din trecut, 

Lorena.

Tu ce mesaj ai trimite catre tine, cel/cea din viitor?

Spleen

Te-ai trezit, golit de orice picatura de viata. Esti ca un mort ce cocheteaza cu un miros aspru de formol in care, isi ineaca pe rand, ratiunea si apoi dorinta. Pe sub buze, incerci un zambet nebun, izvorat din pasiunea primei crime. Cu mana la falca, suspectezi ceasul cu curelusa neagra. Tarziu...foarte tarziu. Te tarasti obosit, carandu-ti crucea-n spate, cu un aer vinovat si o pereche de ochi grabiti. Esti rastignit undeva intre viata si moarte, nesatisfacut de niciuna. Pendulezi in stanga si in dreapta, impins de o comoditate cat se poate de corecta. Ai ajuns la un consens. Acum ii astepti pe ei sa faca ceea ce ar trebui sa faci tu. Nu ai nici o parere, doar o cutie cu ce-a mai ramas de murit din tine. De 3 zile, esti intr-o inmormantare continua, mereu acceasi.  O stare ciudata te-apasa, si-ti spui ca esti doar plictisit. O plictiseala bizara cu parfum de morga.

Un galben rece si-o pensula fina

si vara iti pulseaza din nou in suflet....
Dar prefer o altfel de vara. Cu frunze galbene si infirmitati evidente, poate si un fulg zapacit de nea, ratacit printre randuri. Si frig, mult frig, pentru sufletul tau proaspat scos din ambalajul de inghetata. Doar trebuie sa te menti, sa nu cumva sa mi te-asterni pe brate...te-as topi si nu-mi doresc asta. Da, si ce vara ar mai fi...

În goana după personalitate.

Lets tear away these faces we hide behind
Cutting through the airwaves
Open up our minds
Show ourselves to the world tonight
Cause we are... No longer in disguise!



Numai că am hotărât să jucăm teatru. Jocul culorilor.

Pe scena vieţii tale, distribuţia nu ţine cont de religie, sex, orientare politică şi, din cauza asta, joci Albul. Nu te poţi împotrivi, deja ţi-am tăiat acea replică. Haide, grăbeşte-te, costumiera te aşteaptă, şi timpul se dilată cu fiecare rol acceptat de restul participanţilor la spectacol.
Ah, dar nu mai e timp de repetiţii! Niciodată nu a fost dar e bine şi aşa.
Şi nu cumva să îti pară rău.
La sfârşit ne dăm jos măştile, suntem iar noi, chinuiţi de falsitatea şi inutilitatea umbrei noastre în lumina reflectoarelor. Plângeţi-vă durerea, bucuria, patima în culise...pentru că mâine spectacolul continuă.
Acoperă-ţi din nou faţa şi păşeşte fără emoţii. Să fim profesionişti, la asta se rezumă totul.
Nu?

...But I need to write !

Orgie imundă. Impetuozitate.
Mă simt ca un invalid ce şi-a pierdut mobilitatea, fiecare rând ascuţindu-se în carnea-mi înfierbântată, precum fumul ce se păstrează cenuşiu atunci când lumânarea timpului mă arde, mă arde... Mâinile-mi palpânde şi febrile sfidează răstignirea, chinurile ţintuirii repetându-se obsedant în zeci de peniţe, iar mintea lacomă invocă, fără gânduri, nesupunerea, dispreţul, răzvrătirea, anarhia. Înţelesuri aşezate halucinant într-o mână de cuvinte, care aşteaptă...Nu aşteaptă nimic. Nu aştept nimic.

"I'm coming home
I know my kingdom awaits and they've forgiven my mistakes
Back where I belong
I never felt so strong
I'm coming home"
Ce cântec trist!...mă cheamă-n gesturi mute şi sfioase, iar când amiaza-apune, plange şi mă săruta lung pe ochii stinşi cu gene-nchise la culoare...pe gura caldă.

Suflet bolnav.
Pasu-mi de adolescent cu cadenţa-i grăbită pătrunde în necunoscutul trecator şi incert. Un necunoscut alb, difrom, ce se pierde în faţa ochilor căprui şi se regăseşte în sufletele absente ale indivizilor anonimi. Primesc noul înveliş cu acorduri de expresivitate, luat la schimbul stilului fanat, anost. Braţele aşteaptă întinse.  Oh, şi ce braţe de statuie..le-ai crede-adormite de ani si fără vise...

life. changes

azi am avut cea mai mare revelatie din ultimul timp. nu eram pregatita pentru ea. as vrea sa scriu ceva frumos.  voi inceta sa scriu. Am sa astept. as vrea sa spun ramas-bun. Adio.

The green office and the dark desk drawer

           Cerul se întunecă brusc. Sufletul îşi transformă mişcarea în plutire fără ţintă, apoi în imobilitate. Timpul alerga alături, apă tulbure în care se îneacă toate speranţele. Atmosfera grea purta întru-i pânza deasă amintirea unei existenţe divine şi a încrederii devenită palidă. Plânse amarnic ca şi cum s-ar fi prefăcut întreaga lume în pulbere de vise şi ar fi ramas ea singură pe mormantul de ruine. Între două lumi, sufletul gol se scufundă în nesfarşitul singurătăţii.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Rânduri pentru Bury

            Cerul amurgului este amar şi intim. Ploaie de stele, zilele viitorului cad în noapte. Cuvintele apar şi dispar într-o dezordine veselă.  În intimitatea pseudonimului, o să filez fiecare vorbă, săpată-n mine cu accentul-ti calm. Îti revăd postarea, nefericit motiv de inspiraţie. Extaziată de spectacolul ochilor deschişi, izbucnesc violent în viaţă, clar, tânăr, proaspăt.  După-ţi pauza neagră, aştept răcorirea minţii într-un strigăt surd şi gol.

Povestea mea şi a lor

              All loves are different !

Noduri şi semne

           Aşa cum trăiesc în primăvară, am ajuns să îmi cunosc şi toamna, într-o lungă revărsare şi plutire de frunze, gânduri şi sânge. Toamna...cu zdrenţe de rugină a teilor şi neputinţe transparente. Momente fade, fără contur şi fără pondere, clădite din abur pe dispreţ cu adâncul mort, dispreţ faţă de sine. O ură intimă, proaspătă, ce mă respira posesiv; mintea-mi alunecă-n genunchi şi se târăşte îngrozită şi servilă. Şi surdă. O ură fără gând, fără vorbe şi fără scop. Pură. Ochii-n friguri aprinşi în zâmbet alb, dau o învăluire stinsă, demodată şi oarbă caleidoscopului de simţuri. Încrederea moare, bucuria cuvintelor având o paloare albă ca de malarie, nevoia spontană aşteptând să devină un efort deliberat. Albastrul mă cuprinde în îmbrăţişarea-i cutremurătoare, sfioasă. Drama rămâne suprimată succint şi stângaci în rânduri seci... Şi noaptea cade vast melancolică, vid profundă pe acelaşi pământ inutil.