miercuri, 26 ianuarie 2011

life. changes

azi am avut cea mai mare revelatie din ultimul timp. nu eram pregatita pentru ea. as vrea sa scriu ceva frumos.  voi inceta sa scriu. Am sa astept. as vrea sa spun ramas-bun. Adio.

duminică, 23 ianuarie 2011

The green office and the dark desk drawer

           Cerul se întunecă brusc. Sufletul îşi transformă mişcarea în plutire fără ţintă, apoi în imobilitate. Timpul alerga alături, apă tulbure în care se îneacă toate speranţele. Atmosfera grea purta întru-i pânza deasă amintirea unei existenţe divine şi a încrederii devenită palidă. Plânse amarnic ca şi cum s-ar fi prefăcut întreaga lume în pulbere de vise şi ar fi ramas ea singură pe mormantul de ruine. Între două lumi, sufletul gol se scufundă în nesfarşitul singurătăţii.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

marți, 11 ianuarie 2011

Rânduri pentru Bury

            Cerul amurgului este amar şi intim. Ploaie de stele, zilele viitorului cad în noapte. Cuvintele apar şi dispar într-o dezordine veselă.  În intimitatea pseudonimului, o să filez fiecare vorbă, săpată-n mine cu accentul-ti calm. Îti revăd postarea, nefericit motiv de inspiraţie. Extaziată de spectacolul ochilor deschişi, izbucnesc violent în viaţă, clar, tânăr, proaspăt.  După-ţi pauza neagră, aştept răcorirea minţii într-un strigăt surd şi gol.

joi, 6 ianuarie 2011

Noduri şi semne

           Aşa cum trăiesc în primăvară, am ajuns să îmi cunosc şi toamna, într-o lungă revărsare şi plutire de frunze, gânduri şi sânge. Toamna...cu zdrenţe de rugină a teilor şi neputinţe transparente. Momente fade, fără contur şi fără pondere, clădite din abur pe dispreţ cu adâncul mort, dispreţ faţă de sine. O ură intimă, proaspătă, ce mă respira posesiv; mintea-mi alunecă-n genunchi şi se târăşte îngrozită şi servilă. Şi surdă. O ură fără gând, fără vorbe şi fără scop. Pură. Ochii-n friguri aprinşi în zâmbet alb, dau o învăluire stinsă, demodată şi oarbă caleidoscopului de simţuri. Încrederea moare, bucuria cuvintelor având o paloare albă ca de malarie, nevoia spontană aşteptând să devină un efort deliberat. Albastrul mă cuprinde în îmbrăţişarea-i cutremurătoare, sfioasă. Drama rămâne suprimată succint şi stângaci în rânduri seci... Şi noaptea cade vast melancolică, vid profundă pe acelaşi pământ inutil.