habar nu am

                  Undeva pe drum, mi-am depăşit anii, ca să-i găsesc tot înaintea-mi, mai mari, mai grei, cu graba lor firească. Departe mi-am dus gândurile sau ele m-au dus pe mine, pierzând odată cu vremea, scopul vieţii şi sensul lucrurilor. Mă-ntreb mereu când am să mă trezesc. Din somn, din visare, din contemplarea unei existenţe perfecte, imaginare. Acum afară plouă iar eu simt cum sunt bolnavă de realitate. Râvnesc tăcut un suflet proaspăt, o fericire incomensurabilă şi mă îndrept agnostic, cu paşi constanţi spre lume. Dar ea aleargă în mine.
Unde se duce?

happy birthday

" - Ce vrei să bei?

  - Whisky, cer eu, whisky, că numai aşa începi să uiţi...

            - Să uiţi ce? se încruntă ea.

  - Te face să uiţi ziua; e groaznic să trăieşti numai în zi, să nu mai întâlneşti o dată noaptea, să nu mai dormi niciodată. Ce zi lungă, ce zi fără sfârşit... "

          

 

frenezie

                   Obişnuiam să simt viaţa, muşcând din ea cu colţii gurii, barbar, total, lăsându-mă pradă unor fiori fierbinţi, unei voluptăţi în continuă creştere. Carnea se desprindea de piele iar venele arse fumegau puternic, profunzimea senzaţiilor amplificându-se treptat, până la marea împlinire a trupului. Simţurile se desfătau lacom, sălbatic, rigiditatea muşchilor fiind uitată atonic, cu mai multă spaimă decât bucurie. Dorinţa mi-ardea tot aerul din pieptul de sub sânii goi, provocând suspine, un oftat secat şi dureri abstracte, creierul suferind leziuni permanente. Terminaţiile nervoase erau surescitate iar ochii se împingeau înăuntrul capului, bolnavi şi înrădăcinaţi adânc. Suferinţele cronice erau pe cale să se stingă brusc, scăldându-mi leşul în ape purpurii de plăcerile lumeşti.
                   Vertebrele coloanei se aliniau uniform în poziţie verticală, pe când sufletul plângea copilăreşte, umblând slugarinc pe genunchi. O bucată de carne roşie cu dureri topite în ea, un amestec de narcotice şi sânge, adăposteau vidul albastru al neîmplinirii. Tăcere. Prezentul era neverosimil iar gustul lumii dispăruse subit. Viaţa întreagă se scursese violent din trupul sleit de puteri şi voinţă...
Poate avea un motiv. Poate nu mai avea loc înauntru-mi.

Cuptor

Picioarele se mişcau dureros,
călcând cu sfiala unui om pierdut de sine
deasupra-ncinsului ciment.
Purtam pe tălpile murdare,
mirosul cărnii în sfârşire,
strivind barbat cortegii funerare,
amanţi aflaţi în descompuneri
cu sufletul umblând tardiv pe pământiul orizont.
Găseam în ritmul marşului funebru,
necunoscute game ale tinereţii,
clavicul negru, nişte străini, pianul sobru şi
fostele iubiri cărând cu patimă,
false intenţii.

Viaţa părea înţepenită pe veci într-un cavou...