vineri, 12 octombrie 2012

eu sunt plecată cu lumea către zări

Aștept durerile să vină, să îmi subjuge viața toată,
Să-mi roadă chipul pân' la os, să-mi scoată cioburi din torace.
Tăiați-mi părul și luați-mi văzul, voi, robi eterni ai rațiunii mele 
Și înecați-mi corpul în pământuri, să-mi simt păcatele mai grele. 
Furați-mi venele din piele, îmi vreau scheletul fără carne,
Să fiu uitată între vânturi, cu lanțuri cosmice legată.
Cerșiți-mi aripi și coroane, un suflet ca un birt mizer
Să-mi fie corpul doar fiori, nu merit rai, 
Infernul meu printre voi.


joi, 11 octombrie 2012

când am să te cunosc?

                    Apuc cureaua, strâng speranțele cu dinții și-mi caut în piept o ultimă suflare. Golul crește necontenit în adâncul meu, în timp ce ochii plini cu praf privesc apusul din declinul unei vieți. Mă scald în soare, găsind în fiecare răsărit o altă sentință, în fiecare chip fără zâmbet o altă mască, în fiecare ceas al numerelor pare o altă moarte. Sunt în continuă transformare și-ncerc să-mi amintesc. Cine ești tu? Întinde-ți palmele spre mine, mângâie-mi cald fruntea și gura, sărută-mă ușor pe buze și-adu-mi aminte cine ești. Aș vrea să mă cunosc prin tine.
                    Caut scăpare-n vise. Simt urme de pași ce-mi calcă pe suflet, bandaje ce-acoperă păcate și-mi văd pielea murdară în ochii tăi. Dar oare tu ce vezi? Obișnuiai s-arunci priviri la fel de negre ca pământul, făcându-mi inima să-mi crape sternul ostenit iar suferința să-mi inunde iar plămânii tociți de fum. Simțeam cum mă scufund în lume, în timp ce căutam lumină. Nu am găsit-o niciodată.