joi, 13 martie 2014

eu sunt a nimanui

                Nu am fost niciodata acea persoana care primeste atentia dezinteresata a oamenilor sau preocuparea lor pentru bunastarea inimii mele. Sufletul meu este o casa in paragina fara niciun locuitor, ale carei trepte nu le trece nimeni. O usa care nu straluceste si nu trezeste frumosul, nu atrage nici dorinta de a vedea ce se ascunde dupa. Majoritata se multumesc sa fie doar pasageri trecatori ai vietii mele,  care arunca o privire scurta la geamurile crapate iar apoi pornesc mai departe in cautarea lor fara de sfarsit.  Ei vad ziduri de case pretitudiuni, dar sub zidurile mele plange un suflet prabusit, greoi, al carui tipat umilitor nu ajunge dupa granitele albei inchisori. De o buna perioada de timp, cineva s-a asezat pe trepte si mi-a obisnuit sufletul cu mici bucati de fericire, o fericire bolnava pe care trebuie sa o rascumpar inzecit si care de fiecare data cand paseste inauntru-mi, imi calca apasat pe bandaje. Dar pentru cineva ca mine, o masca printre monstrii cu chipuri adanc brazdate de rani si viermi albi cu capete negre constituie un rau necesar, precum o gura de aer la suprafata apei urmata de inecuri repetate. Oricat de proaspat si transparent iti apare atunci gandul mortii, calau al tuturor suferintelor tale, ceva inauntrul tau se zbate totusi pentru viata. O viata pe care nu ti-o mai doresti de mult, dar ea te mai cere inca putin. Ce complicati suntem noi oamenii, cu ale noastre minti murdare si infidelitati ascunse de dupa perechi de buze cu dorinte atat de carnale si pline de pofta. . Intr-un sfarsit, ai sa pleci si tu, luand in graba ta fireasca bucati din mine, ca sa le duci departe de locul de unde apartin de drept, doar ca sa le abandonezi in drumul tau catre un alt "acasa".

Astazi nu vreau pe nimeni pe treptele mele.  De ce ? Pentru ca ti-ai lasat masca jos si am vazut ce ascunzi dedesubt.