As vrea sa ma trezesc intr-o dimineata fara ganduri,
sa imi descopar lenes corpul de sub cearceafurile care ti-au uitat mirosul si
greutatea trupului si sa impaturesc jucaus toate amintirile sub perna. As vrea
ca pentru prima oara intr-o lunga perioada de timp sa imi pregatesc cafeaua si
micul dejun in liniste, o liniste potrivita anotimpurilor mohorate si planse de
ploaie, pentru ca desi casa mea emana doar singuratate si propria-mi prezenta,
in mintea mea rasuna voci ale unui trecut mult prea batran pentru tineretea
chipului meu. In suflet eu port stafii, iar ele imi poarta gleznele inclestate
de lanturi prin camerele dezordonate aducand la viata umbrele unei fericiri
demult apuse. Toata viata am trait intr-o dezordine constanta, dar nu in haosul
meschin al unor patru pereti, ci in lume, in vasta si ostentativa dezordine a
mintilor neobosite cu miros de vise si tigari din foi si a trupurilor exaltate
de raze de soare. De fiecare data m-am rupt de oameni crezand ca am nevoie sa
fiu singura cu adevarurile si minciunile sufletului meu, excluzand astfel orice
fel de impuritate pe care prezenta cuiva o mai putea oferi mintii mele
alterate. Am inchis usa cu cheia si mi-am strans sufletul in brate, precum un
copil speriat la venirea noptii si a orei de culcare ce aduce cu ea monstrii
ghemuiti sub saltele. Dar sufletul meu ramase inapoia usilor inchise iar in
maini strangeam paraginirea lasata in urma. Nu il mai simt demult in mine dar nu am incetat niciodata sa il caut.
