aluzie

O picătură de sudoare, apă de mare, soare şi sare
Cade greoi din frunţi ce-ascund tăcut, sub pale dungi frânturi de piele moartă şi necunoscut.
Ochi ruginii, bolnavi privesc un paradis pierdut în margini de univers
Am să clipesc, opreşte-mă din plâns, să nu-l strivesc
În pumn plin de vise narcotice, am încercat demult să mă feresc
Îmi spun pot, dar nu găsesc nici un rost, greşesc dacă trăiesc?
O viaţă de vicii...

Nostalgie.

Şi iţi promit un ultim dans...
Timp, cu ochii roşii şi părul răvăşit de noapte, iţi culci odraselele pe gene adâncite-n seară.
Dar iţi mai aminteşti de ieri, zburam cu aripi de condor, spre basme, prinţi si flori de lut,
Iar azi se crapă mai de ziua, tu neîncetat mă plimbi prin răsărituri, dar plouă.
Şi plouă mersul conturat de vise, în timp ce desenezi în fugă
Pe fruntea-mi palidă de gânduri, formele anilor, şi flori de lut...
Parfum de verde în declin, din primavara atâtor flori, respir sub ploapele închise.
Clavicul negru de pian-n-acord c-o coardă de vioară îmi plâng durerile profane
Rănite degete nervoase se ţin la pas cu râsuri zgomotoase.
Şi ţi-am făgăduit un ultim dans, cu geamăt ars de suflet chinuit
O, dans promis pierdut prin rânduri, iubite timp cu părul răvăşit, te-ai scurs
Prin nopti pierdute-n albul zilelor de vara...

De mana cu vara

Timpul vine din viitor...
Treceti ochii grabiti prin randuri de ganduri amare, scrise de-o vara cu flori in numere pare; ganduri pierdute-n prosoape, uitate-n nisip.
Arunca-ti visele departe, in toamna zdrentuita de culori, frunze si-alei murdare. In vieti aflate-n putrefactie.
Treci prin tentatii, leaga relatii scurte cu chipuri vesnic pierdute-n bai de soare si de fum, placeri ascunse-n bautura; ce dragi imi sunt cei anonimi.
Talpi arse si cojite, se plimba lent pe pictori de cuvinte, cu negru cearcane sub ochii lenesi aruncati pe schite vagi a o mie si una de probleme.
Si-am inceput alert, ti-am spus prea multe ca mai incolo sa le uiti, dar nu-i nimic, nu-ti cere scuze.
''Eu nu ma supar niciodata.''
Sfarsit de vara-a numerelor pare, cand timpul vine din viitor, trece in urma, cade usor si o acopera cu flori, caci mortii mor si ei mereu.

Un cer violet, departe, cuvinte scuipate intr-o dimineata aspra de septembrie...

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Brumar

Cu palmele aspre iţi sarutam ochii
Şi nu vroiam.
Plângeam cu vântul,
în toamnă citeam
moarte.
Tu, cântec veşnic trist şi blond de ploaie,
inexpresiv,
Îţi las aminitrea înecata-n păcat,
să-mi curgă verde 
pe-obrazul tăiat
de lacrimi uscate.

Ploaie în luna lui Marte - Nichita Stănescu

[100 days have made me older
Since the last time that I saw your pretty eyes...]

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
O să te ploua pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zbourul, cu pene.
Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?...ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.