"conditional-optativ"

             As vrea sa ma trezesc intr-o dimineata fara ganduri, sa imi descopar lenes corpul de sub cearceafurile care ti-au uitat mirosul si greutatea trupului si sa impaturesc jucaus toate amintirile sub perna. As vrea ca pentru prima oara intr-o lunga perioada de timp sa imi pregatesc cafeaua si micul dejun in liniste, o liniste potrivita anotimpurilor mohorate si planse de ploaie, pentru ca desi casa mea emana doar singuratate si propria-mi prezenta, in mintea mea rasuna voci ale unui trecut mult prea batran pentru tineretea chipului meu. In suflet eu port stafii, iar ele imi poarta gleznele inclestate de lanturi prin camerele dezordonate aducand la viata umbrele unei fericiri demult apuse. Toata viata am trait intr-o dezordine constanta, dar nu in haosul meschin al unor patru pereti, ci in lume, in vasta si ostentativa dezordine a mintilor neobosite cu miros de vise si tigari din foi si a trupurilor exaltate de raze de soare. De fiecare data m-am rupt de oameni crezand ca am nevoie sa fiu singura cu adevarurile si minciunile sufletului meu, excluzand astfel orice fel de impuritate pe care prezenta cuiva o mai putea oferi mintii mele alterate. Am inchis usa cu cheia si mi-am strans sufletul in brate, precum un copil speriat la venirea noptii si a orei de culcare ce aduce cu ea monstrii ghemuiti sub saltele. Dar sufletul meu ramase inapoia usilor inchise iar in maini strangeam paraginirea lasata in urma. Nu il mai simt demult in mine dar nu am incetat niciodata sa il caut. 

dear no one

                 Simt ca vreau sa incep ceva, dar nu imi gasesc nici cuvintele si nici faptele necesare. Vreau sa te incep pe tine, un suflet pe care inca nu l-am intalnit vreodata, pe care nu l-am dezbracat de ganduri si de intimitati sau haine, caruia nu i-am insuflat nicio picatura din oceanul meu de sentimente. Vreau sa te cunosc astazi, maine, sa te cunosc in fiecare zi si poate, sa ma cunosti si tu. Poti sa vii cand vrei, dar grabeste-te.  Astept sa ma iei oricand.

"Nimeni nu arata ca ar sti c-o sa te piarda intr-o zi"

              Acum ceva vreme, mi-am adus aminte de o persoana care a trait cu mult timp inaintea-mi. De ce tocmai acum scriu despre ea? Nici eu nu stiu. Poate venirea iernii a chemat-o, precum un foc menit sa arda mocnit o casa din temelii, o casa ce ramane trista si sinistra ca dupa un asasinat. Poate fiindca eu sunt trista, asa cum nu am mai fost demult.

               Cert e ca ea revine mereu, fara sa o presimt vreodata si fara sa o astept. O simt mereu in sange, ca o otrava careia ma las prada cu placerea intima de a nu dori si a nu putea rezista. O intimitate care s-a emancipat demult de vorbe si explicatii. Ea este serioasa, cu privirea fixa a unui copil ce asambleaza pe covor un castel de carti, serios cum numai in copil poate sa fie. Obisnuia sa-mi povesteasca despre ea si despre taine ascunse adanc in inima ei. Dar era doar un biet suflet, abia trecut de varsta de 5 ani. Ce ar avea sa ma invete pe mine? Doar de as fi avut atunci ochii de-acum sa pot sa vad cu adevarat ce incerca sa-mi arate. 

                 Mi-a spus odata ca ea avea sa repare inimi cand va creste, caci ea vazuse multe cum s-au frant in fata ochilor ei caprui. Vorbea cu maturitatea unui barbat trecut prin greul si noroiul vietii, si purta pe buze siguranta celei mai femei dintre toate. "Inima e ca un angrenaj, un mecanism format din roti dintate care transmit miscarea de rotatie si momentul de torsiune dintre cei doi arbori" , incerca sa imi explice ea prin cuvinte mult mai mici si simple, iar deloc tehnice,mult mai potrivite pentru un copil abia atins de caldura soarelui pe obraji.

                Ea era copilaria mea, care acum de abia rasuna si se-arata-n mine; vointa de a nu se stinge pe vecie o exprima in fiecare inflexiune a vocii, in fiecare gest si zambet. Plecarea copilariei mele a fost totusi o plecare. Asa cum plecarile oricui sunt triste, ea singura a reusit sa se imprime mai adanc si mai inradacinat ca oricare alta. Ce incomode imi par legaturile cu toti oamenii, atunci cand eu le-am pierdut pe cele cu sine.

                Dar acum ceva vreme, prin randurile de sclavi pierduti de lanturi, cu fete crancene si umeri incordati, printre cladiri pustii ca niste sicrie fara viata uitate deschise, pe strazile singuratatii si tristetii, cu pasi grei si soarele sub pardesiu, trecea copilaria mea. Dar nici eu si nici alt trecator nu am recunoscut-o. 

către ea

Tocmai târziu ai plecat, şovăitoare ca întotdeauna, mergând cu pasul tău apăsat şi mintea-n alte zări. Nu! Eu te-am gonit, tu doar ai acceptat să îţi dau drumul. Doar oare atât de strâns te-am ţinut? Poate îmi pare rău. Şi totuşi, întotdeauna e mai bine să las obiceiurile vechi în speranţa unora noi. Pentru că, iubire, ai stors tot din mine. Si nu m-aş întreba dacă sunt tristă, dar nici nu cred că aş răspunde că sunt fericită. Sunt doar eu fără tine, o posibilă tu fără el. Da, atât de mult ai însemnat, ai rupt şi luat tot ce ti-am oferit eu de drept. Dacă doare? Nu ştiu, tu să-mi spui. Oare meriţi să doară? Nu cred că înţelegi oricum. Doar dacă ai şti cine sunt. Nu poţi să spui că mă cunoşti.

Uit ca am scris. Uit cum am scris.

Aveam sentimentul unui mort în plin cortegiu funerar. Capul îmi era pe umeri, clătinând din când  în când aprobator asupra unui gând sfios, adus de alte vremuri bătute aspru de vânt. Mintea seacă, golită de orice picătură de raţiune şi purtare logică încerca o anamneză zadarnică firii mele urâcioase de acum: încrederi devenite palide, feţe anoste şi realităţi diforme, filmul unui dependent în plină difuzare rula într-o pereche de ochi nesiguri, goi; ochi ce obişnuiau să vadă în imundul vieţii. Aducea a scenariu de Oscar, nişte deprinderi şi obiceiuri uzate puse în scenă cu tact şi o sală plină, urlau atunci în mintea-mi surdă, pierdută la intersecţia dintre două lumi. Fără zgomot, priceperea şi facilitatea de a-mi dezveli sufletul sub privirile indivizilor pasageri a dispărut lăsând vesel, un hadicap emoţional într-o inimă abandonată până la refuz. O decepţie proaspătă mă-ncearcă şi-mi impune cu frică şi servilitate o stângăcie naturală oricărui infirm. O involuţie dezamăgitoare, gânduri în intimitatea unui nou pseudonim şi un nou alter-ego: Ra.

Ingrop inca un mort iubit

              Ploua dulce, rascolind miros de pamant negru. Indivizi anonimi imi cercetau pasul rupt de asfalt, cu ochi grabiti si trupurile lor zvelte. Zumzetul aglomeratiei, oamenii zgomotosi si miscarile lor dezordonate palmuiau linistea de odinioara, desfiintand-o cu repeziciune.Viata trecea mereu pe aleile luate la pas. Sub cerul anemic, orasul indoliat dansa pe ritmuri mate, prim fumuri si cenusa iubirilor apuse in zile de demult.
''Azi nu ma mai intorc acasa.'', sopteam alert prin buzele aprinse de sarutari fierbinti de nicotina. Vedeam cum te apropii, in cerul cu dungi pale, stinse. M-ai luat usor de mana, cu gesturi mute, trezind in mine intreaga lume adormita. Si-mi aduceai a cliseu blond al anilor '50. Tigarete lungi, buze puternic rujate; degete strans legate, palme-mpletite si miscarile-mi bolnave si incete.
             Crepuscul de visari, spart de necunoscutii trecatori ai vietii mele. Aveam ochii grei si putrezi de vicii si sperante. Dar ochii mei erau numai ai tai! Stiai, si totusi zambeai, descretindu-mi fruntea-nvinetita, pe umarul tau.
Cateodata insa, parea ca nu dai doi bani pe noi. Pe mine, pe el... Cateodata, lasai capul usor pe spate si-mi ziceam ca zbori spre alte zari. Iti placea sa-i uiti pe toti, respirand linistita din adancul pieptului. Te-ascultam cu trupu-mi bolnavicios si sufletul murdar, plin de pacate. Te-ascultam mereu, dar oare tu m-ai auzit vreodata? Iti spuneam atatea si totusi, nu ti-am zis nimic niciodata. Cascam gura larg, lasand sa tipe tacerea, in timp ce-mi prindeam tamplele-n palme, incet si fara sunet. Ma rezemam de pereti reci, tatuati cu ganduri straine, privindu-te cu vidul ochilor. Lasam sa treaca asa minute, ore, zile...
[...] Azi, aleile sunt goale. Pot sa treaca oamenii cu viata lor de toate zilele.

De mana cu vara

Timpul vine din viitor...
Treceti ochii grabiti prin randuri de ganduri amare, scrise de-o vara cu flori in numere pare; ganduri pierdute-n prosoape, uitate-n nisip.
Arunca-ti visele departe, in toamna zdrentuita de culori, frunze si-alei murdare. In vieti aflate-n putrefactie.
Treci prin tentatii, leaga relatii scurte cu chipuri vesnic pierdute-n bai de soare si de fum, placeri ascunse-n bautura; ce dragi imi sunt cei anonimi.
Talpi arse si cojite, se plimba lent pe pictori de cuvinte, cu negru cearcane sub ochii lenesi aruncati pe schite vagi a o mie si una de probleme.
Si-am inceput alert, ti-am spus prea multe ca mai incolo sa le uiti, dar nu-i nimic, nu-ti cere scuze.
''Eu nu ma supar niciodata.''
Sfarsit de vara-a numerelor pare, cand timpul vine din viitor, trece in urma, cade usor si o acopera cu flori, caci mortii mor si ei mereu.

Un cer violet, departe, cuvinte scuipate intr-o dimineata aspra de septembrie...

This clock never seemed so alive

Am vazut mai demult pe un blog o idee interesanta. Sa scriu o scrisoare pentru eu ( nu imi place cum suna "mine" ) din viitor. Pentru cea care voi fi peste 10 ani.

Draga draguta suspecta din viitor a.k.a eu, 

Astern cuvinte care sa-mi poarte varsta in timp si sa imi dea un motiv sa nu imi sterg blogul. Probabil ca o sa razi in timp ce vei citi asta, pentru ca nici chiar eu nu ma pot abtine sa nu o fac. Ca tot a venit vorba, cum mai este rasul tau? Inocent, colorat, vesel? L-ai pastrat asa timp de 10 ani? Ei bine, sper ca da. Dar viata ta?...asta daca ai una. Ai dat la medicina, la drept sau te-ai bazat pe business-ul batranilor? In orice caz, sper ca o duci bine cu banii. Tot mai sunt mica ta obsesie? Ai invatat sa te descurci si sa nu iti iei tepe, da? Ma bucur daca e asa. La loto ai castigat? Mai bine zis, ai jucat vreodata? Sper ca nu, pentru ca esti constienta ca nu esti o persoana prea norocoasa. Pitic mai esti? Un pitic dubios, daca da. 

Ai un apartament mare in Valcea sau te-ai reorientat spre Bucuresti? Poate ai parasit tara pentru ceva mai bun...nu stiu. Asta daca nu a venit sfarsitu' lumii si s-au dus dracu' toti. Ei da, asta ar fi tragedie. By the way, cum scrie acum in buletin? Plesanu sau Petrova? Daca e a doua varianta, inseamna ca l-ai mituit pe tipul care a aprobat  schimbarea. Si chiar si asa, e bine, te descurci. Peste probleme ai trecut? Familia cum e? Daca traiesc, e bine. Ma bucur. S-a casatorit cineva inaintea ta? Si daca da, sper ca a fost o alegere buna. La reuniunea de 10 ani la Take ai fost? Oh, sper ca da ca sti bine ca la banchetul din a 8 a nu am mers. Sper ca ai tinut cateva prietenii. Esti singura sau cu un brunet cu ochii verzi? Eh, tu sti mai bine, nu ma mai adancesc. Te-as mai intreba cate ceva, dar e tarziu si maine am examen. Sper sa fie ok.

Numai bine din trecut, 

Lorena.

Tu ce mesaj ai trimite catre tine, cel/cea din viitor?

life. changes

azi am avut cea mai mare revelatie din ultimul timp. nu eram pregatita pentru ea. as vrea sa scriu ceva frumos.  voi inceta sa scriu. Am sa astept. as vrea sa spun ramas-bun. Adio.