duminică, 20 noiembrie 2011

O postare oarecare

Intr-o oarecare zi, cu un oarecare grup de oameni, tu preferi sa le zici prieteni... intr-un oarecare bar ai uitat cine erai.
Orasul zace-n transparenta cu blocurile lui de ciment si indivizii ce-mbraca strazile intr-o ceata cenusie, in timp ce tu te pierzi prin peisaje vesnic marcate de fumul plamanilor tociti. Stai intre patru pereti, dar alergi pe orizonturi si boabe de cafea, nasti vise fara nume si el se-ofera sa te-ajute. Cine e el?
Se sparg difuzoare si se dilata retine, o usa se mai tranteste-n pragul vietii tale si-apare-o ea care-ti cere o vorba buna si-o tigare. E doar in trecere iti spui, la fel ca multi altii, dar nu-i nimic, tu ai tot timpul un loc pastrat pentru fiecare dintre ei si ele, care pleaca si revin dar raman mereu in sufletul tau.
Mese pline, scaune goale, oameni vechi si noi, oameni cu certitudinea fericirii de ieri, a monotoniei de azi si a dezinteresului fata de cele ce urmeaza. O muzica lenta irita conversatii aprinse, pumni in perete, vorbe scuipate de dupa usile inchise, si o necunoscuta ce pare sa stie. Ce stie ea? Nimic, sunt doar doi ochi straini ce te-au vazut si au simtit nevoia sa ii vezi si tu. Oare o sa ii tii minte?
Se-arunca in nestire cuvinte grele si planuri de viitor, vorbe care iti zic de momente din copilarie si intimitatii din anii tai trecuti, si se mai scurg pe gat alte zeci de cafele.
Intr-o oarecare zi, intr-un oarecare bar, un oarecare grup de oameni, eu prefer sa le zic prieteni, mi-au spus cine eram. Cine sunt.