Si-a aprins o tigara si a potrivit-o cu grija intre buzele uscate de
vorbe si satule de gustul sarat al ochilor. Era o catastrofa cu oase zdrobite
de rugina si ochi cu vase sparte, ochi care derulau prin genele intinse catre
univers povesti vechi in haine noi. Astazi isi permise sa uite de sine, caci
astazi nimeni nu avea sa ii mai calce pragul, la fel ca ieri si poate si ca
maine. Obisnuia sa isi picteze neajunsurile doar cu fum si fara de cuvinte, de
frica celor care i-ar putea afla gandurile ce strapung prin tample noaptea
tarziu. Dar mana cu care tinea narcoticul datator de moarte ascundea
handicapuri emotionale si urme lasate de pumni in pereti albi ca de spital, un
spital al inimilor bolnave. Inhala insatiabila din fumul toxic luand din cand
in cand cate o masura din prafurile ei magice cu aripi din pulbere de univers.
Asa isi incepea toate zborurile din miez de noapte si isi termina prabusurile
de la 5 dimineata. Dar tot ea apuca cu frenezie fragmente si deliruri temporare
pe care le inchide in eternitatea foilor albe, ce inca-si asteapta continutul.
Acum insa, se pare ca ea era cea inchisa, un prizonier in propria minte.
"-You write so beautifully. The inside of your mind must be a terrible place."
joi, 19 iunie 2014
Sfarsitul lumii a venit putin mai devreme
“Am asteptat in fiecare zi
noaptea.”
Si asa
facuse. Noaptea in care intunericul din inimile lor avea sa le lumineze
trupurile ce se cautau unul pe altul inca de la inceputul timpului. Fiecare
mangaiere le intepa pielea cu duiosie, aducandu-le in priviri intelesuri
nerostite dar cunoscute de amandoi. Intamplarea li se parea atat de vie si de
prezenta in jurul lor, desprinzandu-se din haine si din amintiri, de parca
greutatea ei pe pieptul sau era fireasca si naturala; cel putin asa o simteau
cele doua trupuri care se cunoasteau fara sa se priveasca. Se strangeau unul
langa celalalt, fara sa se vada cu ochii lacomi, care ar fi muscat cu sete si
cu dureri atat de dulci, constienti de inutilitatea luptei dintre ratiune si
afecte. O dragoste care si-a cusut pe loc cicatricile, amestecata cu dorinta
arzatoare ce se plimba din varful degetelor pana pe fruntile transparente acum,
ce lasau la vedere fiecare gand. Ardea tot aerul din ei iar rabdarea parca nu
isi mai gasea rostul. Ce ii despartea? Viata din afara feresterelor disparuse
odata cu lumina zilei, luand cu ea si zidurile cladite dintre ei. Nimic nu ar
fi reusit oricum sa ii mai tina la distanta. S-au insfacat violent, mai mult ca
intr-o apriga lupta in care ei jucau rolul celor mai inversunati inamici. Isi
striveau buzele rosii, muscand la rastimpuri si se posedau unul pe celalalt
pana la epuizare, in cel mai intim contrast.
Dar acea dragostea
mai avea de trait o singura noapte pana sa imbrace iar camasa de forta. O
noapte ce inca mai mocneste si arde carnea din mine, cand ma gaseste singura in
aceeasi incapere in care neajunsurile sunt acum la ele acasa. Iar tu.. Tu esti
acum in alta casa, oferindu-te fara cerere precum o intrebare care nu asteapta
un raspuns din partea nimanui. Poate din cauza asta m-am si oprit din
incercarea mea patetica de a mi te explica. Ti-am lasat langa talpi un univers
aflat in expansiune in schimbul unor constelatii si stele pe tavanul care ne-a
fost unicul martor. As fi fost in stare sa imi vand sufletul doar ca sa imi pot
permite chiria inimii tale. Si poate ca am facut-o, dar se pare ca altcineva
locuia deja acolo. Imi este mila de bietul suflet idiot care va incerca sa te
detina.
marți, 10 iunie 2014
resturi de lume
Ce rost isi
au cuvintele pe care nimeni nu le mai iubeste? Dar oamenii pe care nimeni nu ii
mai citeste?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)