joi, 19 iunie 2014

Sfarsitul lumii a venit putin mai devreme

“Am asteptat in fiecare zi noaptea.”

                Si asa facuse. Noaptea in care intunericul din inimile lor avea sa le lumineze trupurile ce se cautau unul pe altul inca de la inceputul timpului. Fiecare mangaiere le intepa pielea cu duiosie, aducandu-le in priviri intelesuri nerostite dar cunoscute de amandoi. Intamplarea li se parea atat de vie si de prezenta in jurul lor, desprinzandu-se din haine si din amintiri, de parca greutatea ei pe pieptul sau era fireasca si naturala; cel putin asa o simteau cele doua trupuri care se cunoasteau fara sa se priveasca. Se strangeau unul langa celalalt, fara sa se vada cu ochii lacomi, care ar fi muscat cu sete si cu dureri atat de dulci, constienti de inutilitatea luptei dintre ratiune si afecte. O dragoste care si-a cusut pe loc cicatricile, amestecata cu dorinta arzatoare ce se plimba din varful degetelor pana pe fruntile transparente acum, ce lasau la vedere fiecare gand. Ardea tot aerul din ei iar rabdarea parca nu isi mai gasea rostul. Ce ii despartea? Viata din afara feresterelor disparuse odata cu lumina zilei, luand cu ea si zidurile cladite dintre ei. Nimic nu ar fi reusit oricum sa ii mai tina la distanta. S-au insfacat violent, mai mult ca intr-o apriga lupta in care ei jucau rolul celor mai inversunati inamici. Isi striveau buzele rosii, muscand la rastimpuri si se posedau unul pe celalalt pana la epuizare, in cel mai intim contrast.

                 Dar acea dragostea mai avea de trait o singura noapte pana sa imbrace iar camasa de forta. O noapte ce inca mai mocneste si arde carnea din mine, cand ma gaseste singura in aceeasi incapere in care neajunsurile sunt acum la ele acasa. Iar tu.. Tu esti acum in alta casa, oferindu-te fara cerere precum o intrebare care nu asteapta un raspuns din partea nimanui. Poate din cauza asta m-am si oprit din incercarea mea patetica de a mi te explica. Ti-am lasat langa talpi un univers aflat in expansiune in schimbul unor constelatii si stele pe tavanul care ne-a fost unicul martor. As fi fost in stare sa imi vand sufletul doar ca sa imi pot permite chiria inimii tale. Si poate ca am facut-o, dar se pare ca altcineva locuia deja acolo. Imi este mila de bietul suflet idiot care va incerca sa te detina. 


                         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu