duminică, 7 noiembrie 2010

Prietenia? O glumă proastă !

           Praful învăluia cu a lui durere frunzele căzute pe asfaltul murdar, iar eu citeam moartea în ochii toamnei. O fâlfâire plăpândă în aerul rece îmi respirau ochii, iar prezentul trecut se zbuciuma în tulburarea viitorului transparent. Gândurile se întrebau dacă mai au loc în mintea-mi, iar întrebările mă frământau pe banca de lemn ca într-un scaun de tortură.
[...] şi îmi înşela privirea un fluture...Era noiembrie. Ajunsesem să dezvolt singură întregi teori, explicându-mi cum proastele obiceiuri îmi afectează simţurile, în timp ce drama insectei fusese lichidată în câteva momente. Din fundul străzii se stârnise un vârtej de vânt. Trecu nebuneşte printre ramurile copacilor, revărsându-le frunzele peste capul meu, risipindu-mi şuviţele de păr, şi se pierdu prin uşile blocurilor, cutremurând tăcerea şi înfiorând pustietatea încăperilor. În mâinile îngheţate strângeam nimicul, şi-mi părea durere.
           Conştiinţa singurătaţii râvnea existenţa pură. Golul încă era nemărginit şi sufletul nu-şi găsea calea desăvârşirii. Rătăcii un răstimp parcă şi-ar fi încercat zborul spre o altă lume. Gândurile parcă se reînchegau pe cât rămânea în urma stigmatului vieţii materiale. Încet-încet, sufletul îşi recăpăta limpezimea.
[..] îmi simţeam carnea înfierbântată parcă rupându-se pe sub piele încercând să evadeze. Cu o mişcare necontrolată, m-am ridicat ca şi când m-aş fi trezit dintr-un somn fără vise. Banca de lemn suspină uşurată de povară.

P.S. Just remember, I gave a fuck when no one else cared !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu