sâmbătă, 11 decembrie 2010

Poveşti vechi în haine noi

         Scăpat din pumnul priveliştilor mute, amurgul se risipea fără de mister şi de solemnitate în tăcerea scrisă cu ţigarete pe jumătate fumate. Rezemată de stâlpul somnoros, surd la orice mişcare, urmărea valurile de sânge cum îi năvăleau în obraji. Zadarnic luptase împotriva gândurilor apăsătoare. Zadarnic băuse.
         'Eu, să o iubesc pe ea...o ea ca şi mine!'
         Precum o lampă ce filează o singură clipă numai într-o odaie albă, minciunile şi făţărnicia ei, îi mânjiseră tot sufletul, toate amintirile, toate bucuriile, lăsând înapoia lor urme de funingine. Clipele de tandreţe se prefăceau în lupte, evitând trânta erotica: un dans cu paşi violenţi, aritmici pe sunet de vioară. Ritmul lasciv al trupurilor alăturate, iscoditoare, duce mereu la curba erotică . Pe când o luptă, oricât de strans ar fi legate corpurile tinere, este până la sfarşit o bătălie, mai crudă, mai sinceră.
         Sufletul proaspăt creionat cu cenuşă plângea în hohote.
         'De ce o iubesc?'
         Ar fi vrut să o urască ! Da! O ura cu întreaga indignare a tot ucis de ea. O ura fiindcă minţea. O ura fiindcă era frumoasă, adorabilă, cu aerul ei de copil exaltat de fluturi şi zăpăcit de soare, şi trupul ei graţios, îngrozitor de feminin... Trupul ei alb, dur şi dulce, cu sânii, pulpele şi şoldurile ei atât de divers rotunjite... O ura pentru că nu putea să o urască... şi cum ar fi putut când avea încă aceleaşi mâini care o dezmierdaseră şi aceeaşi inimă umedă de amintirea sărutărilor ei...
        Tăcere...Tăcere...Tăcere...
Mai avea cateva ore din noapte...Nu ! Avea mai curând siguranţa eşecului. Lipsa de egalitate a energiei, absentele ei prelungite provocau somnolenţă, lene, dorinţă de lenevire; fum de ţigară, lipsă de voinţă. În fond, nu o mai interesa nimic...
Şi continuă să îşi dilate plămânii cu jumătăţi de otravă...

Un comentariu: