Uit ca am scris. Uit cum am scris.

Aveam sentimentul unui mort în plin cortegiu funerar. Capul îmi era pe umeri, clătinând din când  în când aprobator asupra unui gând sfios, adus de alte vremuri bătute aspru de vânt. Mintea seacă, golită de orice picătură de raţiune şi purtare logică încerca o anamneză zadarnică firii mele urâcioase de acum: încrederi devenite palide, feţe anoste şi realităţi diforme, filmul unui dependent în plină difuzare rula într-o pereche de ochi nesiguri, goi; ochi ce obişnuiau să vadă în imundul vieţii. Aducea a scenariu de Oscar, nişte deprinderi şi obiceiuri uzate puse în scenă cu tact şi o sală plină, urlau atunci în mintea-mi surdă, pierdută la intersecţia dintre două lumi. Fără zgomot, priceperea şi facilitatea de a-mi dezveli sufletul sub privirile indivizilor pasageri a dispărut lăsând vesel, un hadicap emoţional într-o inimă abandonată până la refuz. O decepţie proaspătă mă-ncearcă şi-mi impune cu frică şi servilitate o stângăcie naturală oricărui infirm. O involuţie dezamăgitoare, gânduri în intimitatea unui nou pseudonim şi un nou alter-ego: Ra.