Apuc cureaua, strâng speranțele cu dinții și-mi caut în piept o ultimă suflare. Golul crește necontenit în adâncul meu, în timp ce ochii plini cu praf privesc apusul din declinul unei vieți. Mă scald în soare, găsind în fiecare răsărit o altă sentință, în fiecare chip fără zâmbet o altă mască, în fiecare ceas al numerelor pare o altă moarte. Sunt în continuă transformare și-ncerc să-mi amintesc. Cine ești tu? Întinde-ți palmele spre mine, mângâie-mi cald fruntea și gura, sărută-mă ușor pe buze și-adu-mi aminte cine ești. Aș vrea să mă cunosc prin tine.
Caut scăpare-n vise. Simt urme de pași ce-mi calcă pe suflet, bandaje ce-acoperă păcate și-mi văd pielea murdară în ochii tăi. Dar oare tu ce vezi? Obișnuiai s-arunci priviri la fel de negre ca pământul, făcându-mi inima să-mi crape sternul ostenit iar suferința să-mi inunde iar plămânii tociți de fum. Simțeam cum mă scufund în lume, în timp ce căutam lumină. Nu am găsit-o niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu