.jpg)
Lucrurile de o profunzime adanca sunt de cele mai multe ori invaluite in masti. Dar cum ramane cu oamenii? Li se aplica oare si lor acelasi principiu? Nu cred ca poti ajunge sa cunosti pe cineva pana in cele mai intime adancuri, sufletul nostru e construit precum labirintul lui Minos iar cei care incearca sa il descifreze se vor gasi pierduti dinainte sa inceapa. Fiecare chip ascunde o noua infatisare, iar fiecare infatisare descoperita e doar o fatada pentru un alt continut cu intelesuri menite sa nu fie asimilate vreodata. Singurul lucru permanent in viata este schimbarea, iar o schimbare constanta aduce cu ea motivele falsitatii. Astfel ca lumea imi pare astazi o sumbra capodopera de fictiune in care oricine porneste intr-o cautare a adevarului va sfarsi inecat intr-o balta de zapaceala absoluta. Mi-a fost dat sa invat de-a lungul timpului ca fericirea este invers proportionala cu masura de adevar pe care il descoperi, iar oamenii cei mai distrusi sunt cei cu o cunoastere completa. Dar nu numai doctrinele ruineaza suflete, ci si oamenii insisi. Fiecare dintre noi isi tese panze de constelatii in suflet care ajung sa ne devina propriul univers. Dar sa te multumesti cu ceea ce e pe deplin al tau nu e niciodata satisfacator, colonizarea unei lumi noi ce apartine altui individ fiind mult mai atragatoare. Asa se face ca alegem sa calcam peste vieti si vase de sange in goana noastra inspre cunoastere absoluta, capcana pe care ne-o intindem singuri. Pentru ca fiecare individ in care alegi sa te ingropi, pe care decizi sa il dezbraci de masti si haine bazandu-te pe un rationament al afectelor, este doar o fundatura iar daca nu, un drum pe care il vei parcurge neincetat dar nu te va duce nicaieri.
Astfel se risipesc cele mai bogate dintre suflete, cauta sa descopere atat de multe incat uita sa se pastreze pe sine..
.jpg)
Vremea de
afara contrasta cu primavara din sufletul meu. Fumam grabita, simtindu-mi anii
din ultima vreme prinzand forma si culoare pe sub bratele rosii de frig, ce
asteptau cu nerabdare sa te cuprinda strans. Te-ai apropiat incet de la spate, fixandu-ma cu aceiasi ochi care
obisnuiau sa ma inghita precum strazile in tarziul noptii. Mi-ai intalnit
privirea cu mai multa spaima decat bucurie, vazandu-mi chipul tras si obosit ce
incerca sfortari nereusite ale unei fericiri purtata de aripile timpului. Nu
mai eram noi si eram totusi mai noi ca niciodata. Doua suflete despartite si
readuse impreuna de vreme se priveau atunci in oglinda si parca nici lor nu le
venea sa creada. M-ai insfacat cu o sete teribila de mine in ochi si cu cea mai
tandra atentie in gesturi, inlaturand cu gratia-ti caracteristica orice distanta
si raceala asternuta de trecerea anilor. Patru ani si doua inimi. Inimi confuze
care si-au imprumutat batai si s-au innodat cu vene. Patru ani si doua trupuri.
Trupuri din alte planuri ale vietii, menite sa se gaseasca unul pe altul la
rastimp de vreme. Patru ani si doua maini. Maini care au mers mereu cu palmele
deschise si amintirea proaspata a atingerii prin lunga asteptare a regasirii.
Dar parca si timpul statea atunci pe loc, la aceeasi masa si in acelasi pat cu
noi, iar amintirile zambeau din indepartarea induiosata a anilor.. Si noi
zambeam odata cu ele. 
