joi, 29 ianuarie 2015

acasa

Ce ploaie murdara-i afara. Sau poate ca astfel mi s-a intiparit imaginea lumii pe retina, o aglomeratie de suflete putrede, mancate pana la os de cel mai crud cancer, lesuri mutilate ce cauta sa-si spele pacatele in smoala de dincolo de ferestre. Ochii caprui au obosit privind acelasi peisaj de ani de zile, precum un bolnav inchis intr-o casa fara usi si fara ferestre, unde lumina zilei e doar o inchipuire a unei minti tulburate de solitudine. Poate ca propria-mi minte este un labirint al carui arhitect si prizonier sunt eu, o inchisoare fara gratii si lanturi pe care am construit-o din proprie initiativa. Un rand de ziduri are nu doar capacitatea de a imprejmui pe cineva, ci si de a-l tine la distanta de ceea ce se regaseste in afara lui. Pentru ca deseori alegem sa ne faurim un univers inchipuit in care sa putem respira fara masti de oxigen sau masaj cardiac, unde zilele care trec nu te lasa cu rani de resuscitare pe sanii dezgoliti sub privirile impasibile ale unui grup de doctori cu mult prea multi pacienti decat pot tine in grija. Insa ce pret au propriile iluzii de care ne lasam furati de bunavoie?
Eu am platit de fiecare data cu prea mult suflet .

2 comentarii:

  1. acasa poate fi remarcat diferit la fiecre intoarcere...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mereu am vrut sa aflu. De aceea voi fi un neurofarmacist

    RăspundețiȘtergere