miercuri, 11 aprilie 2012

nevroză

Nedesăvârşirea se luminează în suflet ca o senzaţie dureroasă, ce provoacă o râvnă nouă. Ochii deschişi şi mari caută însetaţi în decorul fericirii trecute, lumina răsăritului. Priveliştea bolnavă pare furată dintr-un cavou al sentimentelor: o carte care cade, un pat care scârţâie, o oglindă care tresare, dau presimţiri de moarte. Inima e grea ca un pendul oprit. Sorbind din întuneric, toate mobilele se înfricoşează. O pândesc! Vor să o gâtuie! Noaptea vin coşmaruri, aducând cu ele stafii ce o găsesc plângând deasupra patului ca pe un mormânt de ruine. Urmele vieţii se pierd în golul nemărginirii...

5 comentarii:

  1. Foarte frumos! Te pricepi sa folosesti cuvintele exact asa cum trebuie. :) Imi place.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apreciez foarte mult ce imi spui!

    RăspundețiȘtergere
  3. nevroza - numele tau e adanc inscris in fiinta mea ... asa ca inteleg si imi place ceea ce scrii ... o alta Ra

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu daca sa ma bucur pentru faptul ca intelegi ce scriu... Pentru ca nu stiu cum sa ma bucur de nefericirea altcuiva.

    RăspundețiȘtergere
  5. sa te bucuri, pentru ca asta trebuie sa se intample...sa fii inteleasa...sa transmiti...cat despre mine tristetea o transform in cuvinte si ma simt EU cand le citesc...ceea ce e important, pentru ca astfel nu ma PIERD, ceea ce iti doresc si tie (pentru ca eu cred ca ASA e mai usor sa faci fata)

    RăspundețiȘtergere