vineri, 20 aprilie 2012

sevraj

Plângi. Şiroaie nestăpânite de dureri fără nume şi scop se plimbă uşor în dedesubtul ochilor aprinşi în friguri. Mâinile-ţi tremură, căpătând o paloare ciudată, venele-ţi strâmte şi puternic colorate zbătându-se să iasă de sub carnea putredă şi arsă, cu miros de fum.
Viaţa nu mai găseşte nici un rost în tine, cum nici tu nu îi mai atribui nici un scop. Pânza aşteptării e străvezie. Palpitaţiile frânturilor de lumină se răsfrâng într-însa, înconjurând ca o licărire infirmă sufletul într-un întuneric înăbuşitor. Singurătatea se-mpleteşte cu vazele speranţelor şi adâncurile verzi ale indivizilor încă incerti şi străini. Capul se clatină greoi, sprijinit doar de gâtul alb, alintat din când în când de un scâncet dureros. Existenţa-ţi ţine-n pântece, teribilul timp şi spaţiu, ca într-un centru mobil al infinitului.
'Poate că totuşi n-am să mor...'

4 comentarii:

  1. Extraordinara descriere a unor momente groaznice, dar comune. Imi place mult cum pui fiecare detaliu in valoare prin exact cuvintele potrivite!
    Minunat! Felicitari!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo , foarte frumoasa descrirea acestei stari pline de suspine..>:D<!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc. Chiar nu stiu ce sa spun.

    RăspundețiȘtergere