World, hold on !

           Paşii marcau indiferenţi pământul fără vlagă iar noaptea atârna greoi în îmbrăţişarea plumbului. Ochii îi priveau searbăd, anost. Învăţase să-şi ascundă toate zbuciumurile sub o mască de surâs exuberant pe care o purta ostentativ. Ceaţa înconjura domol conştiinţa iar raţiunea se pierdea într-o baie de întuneric. Pleoapele se zbăteau leneş pe ochii verzi. Viaţa se derula într-un haos greu de desluşit , cu o rapiditate bolnăvicioasă. Întrebările răsăreau compacte, inevitabil, fără răspuns. Silabele apăreau dureros, încât păreau un oftat înăbuşit. "Opreşte-te, ascultă, simte...Şi mâine va fi la fel, opreşte-te." Dar continuau să meargă. Cu aceeaşi iuţeală, se cufundau în absenţă. Cu o paloare albă, muşchii feţei i se crispară. Paşii se stinseră, mişcarea încetă ca într-o păpuşă cu mecanismul stricat. Avea o arsură de ger în toate încheieturile. Se intunecă. Un morman negru ca o haină de doliu îi acoperi ochii atât de violent, încât o zgudui. Lumea dispăru, ca retezată cu briciul. Singurătatea era cenuşie şi apăsătoare. Formele materiei se topiră în golul nemărginirii, spatiul însuşi se stinse în conştiinţă. Doar cerul se învârtea sub ochii ei ca o chemare neobosită care îndurerează singurătatea. [...] Apoi aşteptarea se subţiă şi timpul parcă începu iar să curgă în linie dreaptă. Silabele răsăreau dureros, încât păreau un oftat înăbuşit. "Opreşte-te, ascultă, simte...Si mâine va fi la fel, opreşte-te". Dar continuau să meargă....